Mikel Ruffinelli este deţinătoarea celui mai mare posterior din lume. Aceasta cântăreşte 190 de kilograme şi are o circumferinţă a şoldurilor de 2.4 metri.
Deşi arată ciudat, femeia spune că îşi iubeşte corpul exact aşa cum e.
”Îmi iubesc corpul aşa cum este şi nu am de gând să slăbesc. Soţul meu îmi spune că sunt foarte sexy şi avem parte de partide de sex incediare. Pe stradă, lumea se uită cuidat la mine şi uneori aud fel de fel de cometarii răutăcioase, însă nu le bag în seamă”, a declarat Mikel pentru Marbella.com.
Mikel este căsătorită de zece ani şi este mama a trei copii.
”După ce l-am născut pe Andrew în anul 1994, am început să iau în greutate. Ulterior au venit pe lume ceilalţi doi copii, şi aşa am ajuns la dimensiunile pe care el am acum. Sunt convinsă că am ajuns la această talie din cauza sarcinilor, altfel nu văd de ce tot surplusul de greutate s-ar strânge în zona şoldurilor. ”, spunea femeia.
Totuşi, ea a recunoscut că obişnuieşte să mânânce destul de mult, ajungând să consume 3.000 de calorii pe zi.
